România fără stres: 800 de persoane au renunțat la o masă zilnică (360 de lei lunar) ca să nu fie obligați să muncească

(Last Updated On: May 13, 2017)

800 de persoane din Ploiești refuză să fie la fel de stresate ca majoritatea românilor care muncesc pe salariul minim. Pentru asta au renunțat chiar la o masă zilnică, 360 de lei lunar. Norocul lor că au apărut urzicile, păpădia, ștevia, salata. Urmează și canicula astfel că vor face economie de calorii la umbră.
Și de ce s-ar stresa să se trezească în fiecare dimineață să meargă la serviciu, să se întoarcă de la serviciu, blocați în trafic, să dea nas în nas cu șefi nervoși, să primească bani doar o singură dată pe lună, și ăia puțini?

Elena Boscornea, angajat al Administraţiei Serviciilor Social Comunitare Ploieşti, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că la ora actuală numai 382 de persoane primesc mâncare la Cantina de Ajutor Social din Ploieşti, după ce peste opt sute de persoane au renunţat la hrană, în condiţiile în care au fost obligate să muncească în folosul comunităţii.

”Erau 1.200 de beneficiari în 2015. Acum avem 382. Mulţi au renunţat după ce s-a dat o hotărâre de Consiliu Local prin care se stabilea că beneficiarii raţiilor de mâncare de la Cantina de Ajutor Social, apţi de muncă, trebuie să presteze ore în folosul comunităţii. Imediat după ce s-a dat această hotărâre, numărul beneficarilor a început să scadă. Nu au dorit să muncească”, a spus Elena Boscornea.

Dacă li se ofereau locuri de muncă directori sau superviseri poate, dar poate, alegeau munca.

”Sunt folosiţi în special la spaţiile verzi, la întreţinere. Cine nu munceşte o lună pierde hrana. Se sistează imediat. Ei beneficiază de mâncare în valoare de 360 de lei pe lună”, a adăugat Elena Boscornea.